Călătoria credinței

Plecarea (izgonirea) lui Adam din grădina Edenului rămâne un lucru greu de înțeles. Ce le-a lipsit acolo? Nimic! Omul și nevasta lui aveau totul din belșug, tot ce le trebuia ca să fie fericiți și satisfăcuți. Și totuși, de ce s-au expus în felul acesta? De la ce a pornit totul? De la un lucru natural, firesc, nevinovat, au vrut să mănânce. Păi, au mâncat și până atunci. Da, dar nu din ce le-a fost interzis. Neascultarea lor a făcut să apară coruperea poftei naturale a omului în ,,pofta rea”. Atunci a apărut nemulțumirea în inima omului? Mă îndoiesc.

Suferința este o experiență despre care vorbim foarte puțin, deși ea este întâlnită pretutindeni în lume. După frica care l-a cuprins pe Adam, suferința a fost următoarea pe listă. Întâi a fost o suferință sufletească, emoțională, spirituală, pentru ca mai apoi și trupul lui Adam să resimtă consecința înstrăinării de Dumnezeu. Adam a trecut la cele veșnice, DAR suferința a rămas în lume! Și așa a devenit cea mai obișnuită experiență umană.

Oamenii care L-au întâlnit pe Isus, în timp ce Se afla printre ei, au fost impresionați de El. Aceștia, n-au putut să țină doar pentru ei ceea ce au văzut s-au auzit la El, au ales să vorbească și altora despre cuvintele Lui, să vestească pretutindeni bunătatea Lui, înțelepciunea și autoritatea cu care răspundea celor curioși și iscoditori. Ucenicii Săi, spre exemplu, au mers prin țară din cetate în cetate, din nord în sud, și din est în vest și au vorbit celor mulți despre Isus.